Andreea Antonescu și Andreea Bălan au făcut echipă în cadrul competiției America Express, unde au ajuns până în marea finală, alături de Nelu Cortea și Cătălin Bordea. Au demonstrat că sunt puternice, iar împreună pot muta munții din loc. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat când au revenit în România, după aventura vieții lor. Andreea Antonescu a născut, pentru a doua oară, iar surpriza a fost că Andrea Bălan nu a fost aleasă nașă pentru Venice Victoria. Iată, în rândurile de mai jos, care este motivul.
Pe Andreea Antonescu și Andreea Bălan le leagă o prietenie de peste 20 de ani. Cele două s-au cunoscut prin intermediul părinților lor, iar ulterior au format trupa muzicală André, care a cunoscut un succes răsunător în întreaga industrie de profil din România.
Deși trupa André s-a desființat, la scurt timp după ce a fost înființată, cele două prietene nu și-au mai vorbit o perioadă lungă de timp. Cu toate acestea, Andreea Bălan și Andreea Antonescu s-au reîntâlnit în 2019, când Andreea Bălan a născut-o pe Clara, cea de-a doua fiică a sa. La acea vreme, blonda a fost la un pas să-și piardă viața după ce a suferit un stop cardiorespirator. Andreea Antonescu se afla atunci în Statele Unite, dar s-a întors imediat în România pentru a fi alături de prietena ei, după cum a povestit în podcastul lui Radu Țibulcă.
Pe 19 decembrie, Andreea Antonescu a devenit mamă pentru a doua oară, când a născut-o pe micuța Venice. Fiica artistei va fi botezată la începutul acestei veri, iar nașii ei au fost aleși cu ceva timp în urmă.
De ceva timp, Andreea Antonescu a anunțat că a ales nașii pentru fiica ei, însă nu este vorba despre Andreea Bălan, iar motivul l-a explicat chiar ea. Pe de altă parte, cealaltă jumătate a trupei Andre este nașa de botez a Siennei, fiica Andreei Antonescu din căsătoria cu Traian Spak.
Andreea Antonescu a explicat faptul că nu crede în superstițiile bazate pe ideea că cel de-al doilea copil trebuie să aibă aceeași pereche de nași pe care a avut-o primul.
„Nu are legătură una cu alta. (n.r. prietenia lor cu nașii aleși) La urma urmei, nici nu știu, este o idee preconcepută conform căreia trebuie să ai aceeași pereche de nași la copii? Eu nu am auzit de așa ceva. Din câte știu, în cazul Andreei, care a avut două fetițe înaintea mea, sunt două perechi de nași total diferite. Nu înțeleg. Dacă este vorba de superstiții, eu sunt persoana care nu crede în superstiții. Nu am înțeles și nu înțeleg multe lucruri, dar am chestii mai importante asupra cărora să mă axez și să mă focusez și nu stau să dau atenție unor detalii care nu au niciun sens”, a explicat artista, în cadrul podcastului „Vin de-o poveste”, cu Radu Țibulcă.